Joseph Ratzinger

Joseph Ratzinger

Joseph Ratzinger

Joseph Ratzinger (Papa emerit Benedict al XVI-lea) s-a născut la Marktl am Inn (Bavaria) în 1927. Vocaţia sa de preot s-a împletit cu un strălucit itinerar universitar, fiind profesor de teologie la Bonn, Münster, Tübingen şi Regnsburg. Teolog încă tânăr, în anul 1962 a fost invitat să participe ca specialist la Conciliul Vatican II. În 1972 a înfiinţat, împreună cu Hans Urs von Balthasar, Henri de Lubac şi alţii, revista de teologie Communio, publicată în 17 limbi. În 1977 a primit din partea Papei Paul al VI-lea investitura de cardinal şi arhiepiscop de München şi Freisig. În 1981, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit Prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, îndatorire în care s-a remarcat prin angajamentul său, prin analiza profundă şi erudită, prin cuvântul franc şi curajul discuţiei.

Aceste calităţi l-au caracterizat şi în celelalte funcţii ocupate pe lângă Sfântul Scaun (decan al Colegiului Cardinalilor şi preşedinte al Comisiei pontificale teologice internaţionale), precum şi de-a lungul pontificatului său. Astfel, sub numele de Benedict al XVI-lea, Joseph Ratzinger a continuat munca predecesorului său Papa Ioan Paul al II-lea, din aprilie 2005 până în februarie 2013 când, din motive de sănătate, a renunţat la scaunul papal şi s-a retras în Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican.

Dintre numeroasele sale scrieri, amintim celebrul Raport asupra credinţei (1985), cele trei volume ale lucrării Isus din Nazaret (2007, 2011, 2012), Eshatologie. Moarte şi viaţă veşnică (2008), precum şi enciclicele Deus caritas est (2006), Spe salvi (2007) şi Caritas in veritate (2009).

Publicații ale autorului Joseph Ratzinger

anunt
susține o carte bună