Educația – pasiune și devotament. Provocări pentru educatorii creștini.

Traducător: Sofia Alexe, Liana Gehl

Colecția: Cultură și societate

An apariție: 2019

Număr ediție curentă: 2

An prima ediție: 2014

Număr pagini: 152

Număr volume: 1

Dimensiuni: 14.50 x 20.50 cm

Tip copertă: necartonata

Recomandată pentru vârsta: Audiență generală

Tabel cronologic: Nu

Index: Nu

Note: Da

Bibliografie: Nu

Papa Francisc (Cardinal Jorge Mario Bergoglio SJ), fiu de imigranţi italieni, s-a născut în 1936 în Argentina. După ce urcă toate treptele ierarhiei bisericești, la vârsta de 77 de ani este ales la cârma Bisericii Catolice. În această calitate, face două gesturi semnificative: își ia numele de Francisc („pentru cei săraci”, după cum va explica mai apoi) și adoptă ad litteram mandatul cuprins în denumirea sa oficială de Suveran Pontif. Într-adevăr, „pontif” (de la cuvintele latinești pons + facere) înseamnă „făcător de punţi”...

În volumul de față, pornind de la o perspectivă radical diferită de demagogiile mai vechi sau mai noi, Papa Francisc îşi asumă dificilul rol de mediator între actanţii procesului de învăţământ. Căci adevăratele pârghii ale schimbării sociale, spune Papa, nu ţin de politică sau economie, ci de educaţie.


„Orice pas înainte, fie el şi în domeniul cultural sau istoric, dacă nu se înrădăcinează în aducerea-aminte a originilor care ne dau existenţa, e ficţiune şi sinucidere. O cultură fără rădăcini şi fără unitate nu stă în picioare.”

„Vedem în jur persoane a căror memorie este bolnavă, împotmolită în amintiri incapabile de a trece dincolo de prima impresie, alimentată de flash-uri şi mode, de emoții de moment, de opinii pline de suficienţă care maschează un sentiment de dezorientare. Toate aceste frânturi de memorie nu vor decât să ne distragă atenţia şi să nege istoria: Domnul e viu şi stă în mijlocul nostru. El ne cheamă, El ne susţine, în El ne regăsim, şi El ne trimite. Suntem copiii Lui, în El ne aflăm statura la care suntem chemaţi.”

„Educatorii creştini sunt martori în vremea post-modernităţii, aflată într-o tranziţie care la fel de bine s-ar putea numi cultura naufragiului. Totuşi, această carte nu ar trebui să ne facă pesimişti, ci dimpotrivă: aici ni se face o invitaţie, ni se propune o provocare şi o vocaţie.”

Papa Francisc


Sentimentul de neapartenenţă care predomină în cultura contemporană suscită nevoia de a-l reîntâlni pe Tatăl. Noi, cei care căutăm să trăim în fiecare zi în prezenţa Lui, ne bucurăm şi de mângâierea altor prezenţe... Mame şi taţi – după trup sau în Duhul (Mt 16,17) – ne însoţesc, ne ghidează paşii, ne sprijină prin tăcerea sau cuvintele lor, ne ajută să ne ridicăm când ne împleticim şi ne învaţă tainele Căii...

Pe această linie se încadrează reflecţiile Papei Francisc adresate educatorilor catolici, chemaţi şi ei să vindece sentimentul de neapartenenţă, de „orfanitate”, care sălăşluieşte în orice copil, în orice tânăr, în fiecare sală de curs, în fiecare instituţie de învăţământ. În contextul actual, cuvintele Sfântului Părinte capătă o importanţă deosebită. De aceea, readucem în atenţie mesajul său, purtător al Veştii celei Bune şi dătător de Speranţă.

Coborând în profunzimea misiunii noastre de zi cu zi şi ridicând întrebări forte privind condiţia noastră de educatori creştini, însemnările Papei din vremea când era cardinal şi Primat al Argentinei ne deschid o poartă spre realitatea prezentului, cu greutăţile, oportunităţile şi provocările sale, şi ne arată o direcţie.

Această direcţie ne invită să ne revedem viaţa de credinţă şi condiţia de cetăţeni implicaţi activ în construirea Împărăţiei lui Dumnezeu între graniţele istorice ale naţiunii proprii, pornind de la vocaţia noastră. Sunt cuvinte adresate cu precădere educatorilor catolici din Argentina, dar nu numai; cuvinte adresate cetăţenilor unei lumi complexe care păşeşte în mileniul al III-lea într-o conjunctură critică şi dureroasă pentru ţara lor, dar în care odată cu moartea înmugureşte şi Învierea.

Pentru aprofundarea cele cinci reflecţii prezentate în această carte, cititorii vor găsi chei de lectură care pot fi urmate fie în grup, fie individual (deşi iniţial, când ne-am gândit să publicăm cartea, consideram că însemnările sunt mai utile ca metode de evaluare, de înnoire şi de întâlnire în sânul comunităţii educative).

Aşadar, nu ne rămâne decât să-i cerem Învăţătorului să ne adăpăm mai mult ca oricând din exemplul Său, consacrându-ne viaţa şi misiunea celei mai înalte porunci a Sale şi dând educaţiei TOT ce ne cere pentru a-l face cunoscut şi iubit pe Isus Cristos.

anunt
susține o carte bună