Și cred și gândesc. Viitorul unui dialog controversat

An apariție: 2014

Număr pagini: 346

Recomandată pentru vârsta: Audiență generală

Cartea este alcătuită dintr-o serie de conferinţe şi comunicări solicitate autorului de către publicul de specialitate din străinătate, precum şi de publicul larg din România.

Voumul se deschide cu o prefaţă din partea autorului şi o introducere semnată de filosoful şi profesorul universitar Vittorio Possenti; acesta afirmă că „a crede şi a gândi ţin de datoria credinţei, deoarece o credinţă care nu reflectează asupra ei înseşi este infirmă” şi arată că „în fundalul volumului se află enciclica Fides et ratio a lui Ioan Paul al II-lea (1998) ... cel mai important document al Bisericii din timpurile moderne despre credinţă şi filosofie şi un text care se pretează la dialog ecumenic şi interreligios”.

Pe firul acestui program, autorul îşi structurează discursul în trei părţi: I CREDINŢĂ ŞI RELIGIE (Credinţă şi raţiune în religiile monoteiste; Quanta est nobis via? Rigoare confesională şi ecumenism; Imagine şi cuvânt. Pentru o introducere în filosofia icoanei; Literă şi spirit. Paradigme vechi şi noi ; Profeţiile lui Mircea Eliade. Despre viitorul creştinismului), II CREDINŢĂ ŞI RAŢIUNE (Sfântul Toma de Aquino. Mergeţi la Toma!; Fericitul Anton Rosmini. Gândeşte lucrurile mari!; Battista Mondin. Metafizica şi bicicleta; Fericitul Vladimir Ghika. Simţul supranaturalului şi căutarea adevărului) III CREDINŢĂ ŞI EDUCAŢIE (Anton Durcovici. Lecţii tomiste despre Dumnezeu; Anton Durcovici. Relaţiile dintre Biserică şi Stat; Biserica şi politica. Despre angajarea creştinilor laici în politică; Omul şi economia. Corecţia personalistă a economiei de piaţă; Tomáš Špidlík. Raţiunea şi rugăciunea).

Volumul se încheie cu un epilog dedicat rugăciunii, intitulat „Rugăciunea dărâmă ideologiile. Despre puterea miraculoasă a rugăciunii”.

anunt
susține o carte bună