Istorie și identitate

Istorie și identitate

Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti (EARCB) este un serviciu editorial deschis sub egida Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, dedicat lucrărilor cu caracter religios şi interdisciplinar. Alături de documentele Magisteriului Bisericii – mater et magistra –, în catalogul EARCB se regăsesc cărţi de exegeză biblică, istorie bisericească, filosofie, etică, psihologie şi spiritualitate, monografii şi mărturii, ghiduri practice pentru părinţi, copii şi tineri, vieţi ale sfinţilor, devoţiuni şi culegeri de cântece religioase, manuale, calendare şi anuare.

Primele publicaţii datează din perioada interbelică. După un hiatus cauzat de venirea la putere a regimului comunist, activitatea editorială a fost reluată, cu mari limitări din partea autorităţilor, în jurul anilor 1970, prin tipărirea cărţilor de cult necesare Liturghiei şi rugăciunii zilnice a credincioşilor. Începând cu 1989, activitatea editorială a revenit la parametri normali, EARCB publicând – pe fondul unei absenţe aproape totale a literaturii religioase – numeroase lucrări de prestigiu, cu o frecvenţă de circa 10-15 titluri pe an.

Pe lângă propriul plan editorial, EARCB oferă celor interesaţi posibilitatea de a publica în regie proprie teze de doctorat, eseuri, monografii etc. aflate în concordanţă cu misiunea şi strategiile editurii.

Dedicată promovării învăţăturii Bisericii Catolice, Editura a urmat motto-ul unuia dintre primii săi inspiratori, Părintele Ioan Ciuraru, căruia îi plăcea să repete că „orice carte bună este o armă albă în lupta vieţii”. În acest spirit, Editura noastră caută să ofere cărţi fundamentale pentru înţelegerea credinţei creştine şi pentru o temeinică formare umană.

anunt
susține o carte bună