Martiriul iubirii lui Cristos

Sfinţii sunt dovada prezenţei lui Dumnezeu în Biserica sa. În ei, comuniunea cu Cristos Domnul prin har, a ajuns la desăvârşire. În­cheind pelerinajul credinţei printr-o viaţă fidelă harului, sfinţii sunt acum în comuniune cu Cristos glorios, dar şi cu noi care încă ne tră­im credinţa în truda inimii.

Mărturia lor curajoasă este pentru noi o continuă chemare la ur­marea lui Cristos. Ca fraţi şi modele ale noastre care şi-au oferit cu generozitate viaţa pentru împărăţia lui Dumnezeu, ei sunt cea mai elocventă dovadă a puterii harului Duhului Sfânt care lucrează şi în istoria noastră. Forţa mereu nouă şi tânără a harului său a lucrat şi rodeşte permanent şi în Biserica noastră locală de laşi.

Fericitul Ieremia, a cărui viaţă sfântă a fost recunoscută de actu­alul Sfânt Părinte, Ioan Paul II, în anul 1983, este rodul sfânt al cre­dinţei credincioşilor catolici care au trăit pe aceste meleaguri la sfâr­şitul Emilia Mediu şi începutul erei moderne.

Acum, la sfârşitul mileniului al doilea şi începutul celui de-al trei­lea, ogorul Bisericii noastre a fost udat din nou de sângele martirilor. Unul dintre aceştia este episcopul Anton Durcovici, martirul iu­birii lui Cristos Domnul.

Sperăm ca Sfânta Biserică să se pronunţe şi în cazul său, ridicăndu-l cât mai repede la cinstea altarelor. În acest scop, în pagini­le care urmează îndrăznesc să-i prezint viaţa lui sfântă încununa­tă de martiriu. E un risc, dar, implorând lumina harului de sus, în­cerc să prezint câteva aspecte ale vieţii sale consumate de iubirea lui Cristos.

Prima parte e dedicată unor aspecte mai mult biografice ale lui Anton Durcovici şi drumului său vocaţional.

În partea a doua, prezint anii cei mai rodnici ai vieţii sale sacerdo­tale, anii dedicaţi catedrei. Trăsătura specifică a ministendui său sacerdotal a fost învăţarea teologiei, educarea şi formarea inteligenţelor pen­tru cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu. Fără prezentarea acestei di­mensiuni centrale a ministerului său sacerdotal, viaţa sa ar fi trunchiată şi mai ales sărăcită.

Partea a treia tratează despre ministerul său episcopal desfăşurat la cârma Diecezei de Iaşi. Dacă la înscăunarea sa ca episcop de Iaşi, Mgr. Anton Durcovici s-a prezentat ca slujitor al poporului încredin­ţat spre păstorire, în timpul care a lucrat printre noi şi-a împlinit fă­găduinţa, trăind precum un colaborator al credinţei şi al bucuriei cre­dincioşilor săi.

Ultima parte ne dezvăluie modul în care Episcopul A. Durcovici a practicat virtuţile creştine. Nici el n-a ajuns sfânt prin hirotonire ori consacrarea episcopală, ci prin trăirea Evangheliei.

Însuşi martiriul său consumat în buncărul morţii de la Sighetul Marmaţiei este împlinirea carităţii care i-a învăpăiat neconte­nit fiinţa. Ea continuă să-l împlinească în fericirea sfinţilor.

Ilustrații: DA