Catehetul – educator al credinţei

Făcând parte dintr-o Biserică care este în acelaşi timp „mamă și învățătoare”, imaginea educatorului în credinţă a fost mereu în centrul atenţiei în ultima perioadă de timp. Urmând exemplul divinului ei fondator, Biserica nu a încetat să înveţe. Această misiune de a învăţa, care îi este proprie, o realizează prin slujitorii ei. În această misiune îl are ca model pe adevăratul Pedagog, care este Cristos însuşi. El a învăţat în timpul vieţii sale pământeşti cu o autoritate superioară celei pe care o aveau contemporanii săi şi cu o comunicare pe care noi o numim astăzi globală. El instruieşte cu cuvântul său, prin intermediul discursurilor, parabolelor, întrebărilor, învăţăturilor sapienţiale etc. Predica de pe Munte nu este decât o amplă cateheză cu privire la noutatea comportamentului de credinţă al ucenicilor săi. Isus învaţă şi prin atitudinea sa originară de primire, de înţelegere şi de apreciere a tuturor persoanelor, fără să excludă pe nimeni.

Catehetul care îşi desfăşoară slujirea în cadrul acţiunii catehetice a Bisericii este prezentat ca fiind un mediator între Dumnezeu şi om, unul care educă credinţa destinatarilor. Trebuie subliniat că nu există educaţie directă şi imediată a credinţei. Credinţa se dezvoltă pe planul tainic al dialogului dintre Dumnezeu şi om. Dumnezeu este cel care cheamă la credinţă şi dăruieşte credinţa. Ea este un dar, provine din auzire şi nu din reflexie, este primire şi nu elaborare. Totuşi, se poate vorbi de o educaţie indirectă a credinţei.

În ceea ce privește educarea credinței, catehetul este mai ales un maestru, un educator, și ca atare trebuie să posede calitățile proprii oricărui educator adevărat: tact și sensibilitate față de persoane, capacitate de înțelegere și de primire, să fie în măsură să orienteze destinatarii spre maturitatea umană și creștină.