Acțiunea Sfântului Scaun în conflictul bosniac

Sunt cunoscute intervenţiile pe care Sfântul Scaun le-a avut înainte de dizolvarea Republicii Federale Socialiste Iugoslavia (cf. La crise en Yougoslavie. Position et action du Saint Siege 1991-1992. Criza din Iugoslavia — Poziţia şi acţiunea Sfântului Scaun 1991-1992, Cabiers de l'«Osservatore Romano», nr. 18, Librairie Editrice Vaticane,1994).

La 13 ianuarie 1992, Sfântul Scaun recunoştea noile state Croaţia şi Slovenia, recunoaştere pe care celelalte ţări din Comunitatea europeană o anunţaseră deja la 16 decembrie 1991.

In ceea ce priveşte Bosnia-Herţegovina, trebuia să se aştepte până când erau îndeplinite condiţiile puse de «Comisia Badinter», comisie însărcinată de Comunitatea europeană să examineze dacă noul stat răspundea condiţiilor juridice necesare recunoaşterii internaţionale. In cazul Bosniei-Herţegovina, mai era nevoie şi de un referendum, care a avut loc în zilele de 29 februarie şi 1 martie 1992. Populaţia sârbă a. boicotat votul în timp ce musulmanii şi croaţii au acceptat independenţa în proporţie de 62,63% din numărul votanţilor.

Partea sârbă a răspuns cu armele alegerii politice a celorlalte două comunităţi şi a hotărât să-şi apere propria identitate prin expulzarea, dincolo de hotarele teritoriilor pe care le controla, a tuturor persoanelor de altă naţionalitate, dând astfel naştere fenomenului de «curăţire etnică». Războiul a făcut ca relaţiile Sfântului Scaun cu Episcopii locali din Sarajevo, Mostar şi Banja Luka, ca şi contactele cu guvernul bosniac, să devină dificile, ca să nu spunem de-a dreptul imposibile în unele momente.

Primul contact oficial al Sfântului Scaun cu guvernul noului stat a fost stabilit printr-o telegramă adresată de Cardinalul Angelo Sodano, Secretar de stat, preşedintelui Izetbegovic, la 10 aprilie 1992, telegramă prin care se exprima solidaritatea Sfântului Părinte cu poporul bosniac, greu încercat de conflictul care abia începuse.

La 15 aprilie, Secretariatul de stat înmâna ambasadorului Portugaliei, ţară care asigura preşedinţia Comunităţii europene, un memorandum care trebuia adus la cunoştinţă membrilor Comunităţii europene. In memorandum:

• erau constatate eforturile pe care le făcuse Comunitatea europeană în cursul reuniunii de la Bruxelles, din 1-2 aprilie 1992, pentru a determina cele trei comunităţi — musulmană, sârbă şi croată — să ajungă la un acord în ceea ce privea noua structură constituţională a republicii;
• Comunitatea europeană era invitată să-şi asume responsabilităţile, să garanteze independenţa Bosniei-Herţegovina, după ce o recunoscuse pe 7 aprilie;
• era exprimată îngrijorarea Sfântului Scaun faţă de acţiunile războinice desfăşurate de bande înarmate, cu sprijinul armatei federale iugoslave, acţiuni care violau principiile sancţionate prin Actul final de la Helsinki privind drepturile popoarelor de a-şi hotărî singure soarta;

• era amintit angajamentul pe care şi-1 luaseră Comunitatea europeană şi SUA cu prilejul reuniunii de la Bruxelles, din 10 martie 1992, de a ajunge la o soluţionare politică a crizei iugoslave;
• se lansa un apel ţărilor membre ale Comunităţii europene care erau invitate să-şi intensifice acţiunile în favoarea păcii:

1. pentru a se pune capăt conflictului, cerându-se, dacă va fi necesar, extinderea mandatului Forţelor de Pace ale ONU (FORPRONU), deja prezente în Croaţia, şi asupra Bosniei-Herţegovina,
2. pentru a constrânge părţile la negocieri serioase care să le angajeze,
3. pentru a menţine integritatea teritorială a Bosniei-Herţegovina.

La data de 5 mai a aceluiaşi an, în faţa amplorii conflictului, Cardinalul Angelo Sodano, Secretar de stat, trimitea o telegramă Secretarului general al ONU, dl. Boutros Boutros-Ghali, în care se spunea: «Sfântul Scaun consideră că o angajare sporită a Organizaţiei Naţiunilor Unite în conflictul în curs, în cadrul mijloacelor pe care i le pune la dispoziţie Carta sa, ar contribui la a-i readuce la ordine pe cei care instigă la dezordine şi la restabilirea păcii» în Bosnia-Herţegovina, «acceptând toate iniţiativele capabile să facă să tacă limbajul armelor şi să uşureze suferinţele unor populaţii care sunt ostatecele unei violenţe oarbe».

In cele din urmă, la 20 august 1992, era anunţată stabilirea de relaţii diplomatice între Sfântul Scaun şi Republica Bosnia-Herţegovina, ţinându-se cont de hotărârile exprimate de Bosnia-Herţegovina cu ocazia referen­dumului din zilele de 29 februarie — 1 martie 1992. După cum se ştie, relaţiile diplomatice servesc şi la apropierea Sfântului Scaun de Biserica locală, ele însemnând sprijinul Bisericii universale faţă de o Biserică de tradiţie veche într-un moment în care aceasta din urmă este grav ameninţată.

Numirea Nunţiului apostolic, în persoana Excelenţei sale Monseniorul Francesco Monterisi, nu a avut loc decât la 11 iunie 1993 din cauza greutăţilor din ce în ce mai mari în menţinerea contactelor cu Sarajevo. Nunţiul a putut totuşi să meargă repede la Sarajevo, la începutul lunii iulie a anului 1993, pentru a-şi prezenta scrisorile de acreditare, şi a fost primit, la puţin timp după sosire (în după-amiaza zilei de 2 iulie), de Preşedintele Izetbegovic însoţit de câţiva dintre membrii preşedinţiei colegiale.

Autor: Cahiers de " L'Osservatore Romano", Collection dirigee par Mario Agnes

Titlul original: L' ACTION DU SAINT SIEGE DANS LE CONFLIT BOSNIAQUE