Muntele cu șapte trepte (Ediția a II-a aniversară)

Traducător: Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu

An apariție: 2025

Număr ediție curentă: 2

An prima ediție: 2015

Număr pagini: 609

Dimensiuni: 14.5 x 20.5 cm

Tip copertă: necartonata

Recomandată pentru vârsta: Audiență generală

Note: Da

Ce rămâne când ai gustat totul – şi nu eşti fericit?

Întrebarea este cu atât mai dificilă când ai douăzeci şi patru de ani şi este 1939, anul în care începe un nou război. Fire sensibilă, de artist, protagonistul se simte direct responsabil de această imensă povară care apasă asupra lumii. Decide să-i dea o rezolvare personală, care îl va conduce la cea mai neaşteptată alegere.


Din Cuvântul înainte la ediţia în limba română, de Marius Taloş SJ:

Dacă ar fi să atribuim câte un punct cardinal celor patru personalităţi americane menţionate de Papa Francisc în discursul ţinut pe 24 septembrie 2015 în faţa Congresului American, şi anume preşedintele Abraham Lincoln, reverendul Martin Luther King, Slujitoarea lui Dumnezeu Dorothy Day şi călugărul cistercian Thomas Merton, atunci ultimului i s-ar potrivi cel mai bine Estul – Orientul. Fără îndoială că o astfel de atribuire nu se impune de la sine pentru un american născut în Franţa, botezat într-o biserică anglicană şi mort într-o mănăstire cisterciană din Thailanda. Şi totuşi, autobiografia sa Muntele cu şapte trepte – sau mai degrabă „Confesiunile” sale încredinţate nouă de un spirit augustinian al timpurilor noastre – ne îndreptăţesc să descoperim în autorul lor un neobosit căutător al Răsăritului, înţeles însă mai degrabă în sens existenţial decât geografic, cultural ori religios.

Târgul de carte Gaudeamus, 2021
anunt
susține o carte bună